25 mai 2018 – termen limită pentru formarea și organizarea departamentelor DPO – GDPR

~ Sesiune de Prezentare pentru reprezentanții AGERPRES – 16 aprilie 2018 ~

În sprijinul transpunerii prevederilor Regulamentului General privind Protecţia Datelor (GDPR), sub auspiciile Catedrei Internaționale Onorifice ”Jean Bart” (CIO-SUERD) și cu sprijinul Asociației ”Comunitățile Locale Riverane Dunării” (CLDR), în data de 16 aprilie 2018, la sediul AGERPRES, a avut loc o sesiune de prezentare sensibilizare cu privire la rigorile și oportunitățile pe care le reprezintă aplicarea în timp util a Regulamentului UE, cât și a dificultăților, constrângerilor și exigențelor implicate de acest proces, îndeosebi pentru autoritățile și instituțiile publice din România.

Având în vedere termenul final foarte apropiat de intrare deplină în vigoare a reglementărilor respective, prezentarea a pus accentul pe două componente principale. În primul rând, necesitatea urgentării formării Ofițerilor și Departamentelor pentru Protecția Datelor Personale din primării și consilii județene, îndeosebi în contextul în care acestea coordonează numeroase instituții ce utilizează pe scară largă date ale persoanelor private și sunt obligate să-și reorganizeze fluxurile de date și de comunicare pentru a respecta noua legislație și a nu risca eventuale sancțiuni și penalități ulterioare. În al doilea rând, înțelegerea rolului pe care agențiile și organismele de presă, mai ales cele cu caracter național, pot și trebuie să îl aibă, atât cu privire la propria asigurare a regimului datelor personale la care au acces, cât mai ales pentru corecta informare și sensibilizare a beneficiarilor și partenerilor cu care colaborează, în special companiile de publicitate, public relations, marketing etc.

Prezentarea a fost moderată de Președintele Executiv al Asociației CLDR, Sever AVRAM, și a acordat o atenție aparte unei mai bune înțelegeri a componentei referitoare la transpunerea în practică a legislației UE, inclusiv cea conexă, care se referă la dreptul concurenței și la respectarea vieții private și, în genere, a drepturilor omului. În final, a avut loc un schimb de întrebări și răspunsuri pe baza prezentării Programului de Asistență și Consiliere inițiat în sprijinul autorităților și instituțiilor publice, și a siteului web cu informații necesare înscrierii și participării la cursul online DPO (www.cursdpo.ro), lansat încă din luna februarie cu sprijinul și la sediul Bibliotecii Academiei Române.

Pentru informații suplimentare cei interesați se pot adresa, în scris, Secretariatului CIO-SUERD, la ciosuerd@gmail.com

Pentru conformitate,
Secretariatul CIO-SUERD
C/o EUROLINK-Casa Europei
www.houseofeurope.ro