Alinierea la standardele UE și internaționale în domeniul dezvoltării și inovării urbane

 ~ Oportunități profesionale prin programul online CIO-SUERD ~

În condițiile în care România se pregătește să preia atât Președinția Strategiei UE pentru Regiunea Dunării (SUERD), cât și, în anul 2019, Președinția Consiliului UE, starea planificării, dezvoltării teritoriale și regenerării/inovării urbane în România, se află, per ansamblu, încă într-o mare suferință, în special în câteva mari orașe, datorită neconcordanței sau lipsei de consultare între decidenții din administrația publică și specialiștii din domeniu, precum arhitecți, urbaniști, consultanți, planificatori, cercetători etc.

În acest sens, reprezentanții Ordinului Arhitecților din România, precum și cei ai Registrului Urbaniștilor, au avertizat, din timp, asupra necesității concordării opiniilor cu privire la adoptarea și transpunerea în practică a Codului Amenajării Teritoriului, Urbanismului și Construcțiilor, conform recomandărilor exprese ale Noii Agende Urbane – Habitat (ONU), Comisiei Europene, Președinției SUERD și a Consiliului Orașelor și Regiunilor Dunării (CoDCR), Societății Internaționale a Planificatorilor Urbani și Regionali (ISOCARP Bruxelles), ai Rețelei de Dezvoltare Urbană (Urban Development Network), etc.

Totuși, atât miza Strategiei Dunării, cât și Agenda Urbană UE, au fost însușite de România, ca Stat Membru, și ne revine în continuare obligația să adaptăm cât mai rapid standardele și procedurile referitoare la domeniul dezvoltării urbane, în special aplicând în practică conceptele de ”Smart City” și de ”oraș sustenabil”.

Bucurându-ne de recente parteneriate constructive cu Asociația Română pentru Smart City și Mobilitate, precum și cu Agenția URBASOFIA (Roma-București), ”Comunitățile Locale Riverane Dunării” – CLDR, asociație membră CoDCR (Viena), prin Departamentul de Formare și Consiliere, cu sprijinul Catedrei Internaționale Onorifice ”Jean Bart” în sprijinul Strategiei UE pentru Regiunea Dunării (CIO-SUERD), proiect coordonat de Fundația EUROLINK-Casa Europei și fondat în parteneriat cu Academia Română, inițiază prima filieră de formare profesională deosebit de necesară pentru formarea inter-disciplinară a ”Experților în Dezvoltare, Proiectare și Inovare Urbană Europeană”.

Cursurile se desfășoară online, în perioada lunilor aprilie-iulie 2018, prin intermediul unei platforme educaționale, accesibilă oricărui cursant în mod flexibil, incluzând 7 module cu studii de caz și exemple de bune practici. Certificarea se obține în urma unei evaluări finale care constă în completarea online a unui model de cerere de finanțare, în linii sale principale, conform modelului furnizat de organizatori. Cursul se adresează în special următoarelor categorii: arhitecți șefi/funcționari în departamentele de specialitate ale orașelor, municipiilor și județelor, urbaniști, consultanți, planificatori, geodezi, specialiști îmbunătățiri funciare / ingineria mediului, cercetători, masteranzi și doctoranzi.

Programul de formare beneficiază de coordonarea teoretică și practică a unuia dintre cei mai reputați experți ai Comisiei Europene în domeniu, Dr. Ing. Urb. Pietro ELISEI, Ambasador ISOCARP și Manager General URBASOFIA.

Înscrierile se fac conform principiului „Primul venit-primul servit” până în 5 aprilie 2018. Detalii suplimentare pot fi solicitate Secretariatului Tehnic prin e-mail: secretariat@cldr.ro ori telefonic la tel./fax: 021.230.49.97.

Formular de Înscriere
ÎNSCRIERI DESCHISE!

Menționăm că o prezentare a conținutului acestui program și a oportunităților de carieră pentru absolvenți va fi făcută live, cu ocazia unui eveniment public de lansare, în data de 13 aprilie 2018, ce va avea loc la București (detaliile tehnice vor fi comunicate în timp util).

Parteneri Media Asociați: Agenția Națională de Presă AGERPRES, Smart City Magazine, TVH. Parteneri Media: Finantare.ro, CalendarEvenimente.ro, CaleaEuropeana.ro, Comunicații Mobile, SmartFinancial.ro, BrandInfo.ro, Opinia Națională, PRwave.ro, ComunicateMedia.ro, Tribuna Economică, Tomisul Cultural, 24PHarte.ro, ”Buletin Dunărean”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *