Catedra Internațională Onorifică „Jean Bart” (CIO-SUERD), platformă de internaționalizare a educației, fondată în 2012 de Fundația EUROLINK-Casa Europei în parteneriat și cu amabilul sprijin al Academiei Române, marchează prin Masa Rotundă Europeană “Perspectivele transformării educației în România și în Regiunea UE a Dunării” 13 ani de la fondarea CIO-SUERD – membră a Consiliului Consultativ SUERD – MAE, precum și a 28 de ani de neîntreruptă activitate a Casei Europei din București – membră a Rețelei EUNET. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Centre européen Robert Schuman din Scy-Chazelles (Franța) și cu sprijinul financiar al programului european „Cetățeni, egalitate, drepturi și valori – CERV”, precum și, de asemenea, în colaborare cu Institutul de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române și Facultatea de Științe Juridice a Universității Hyperion.
Evenimentul se desfășoară la Casa Academiei Române (Calea 13 Septembrie nr 13) – Centrul ”Pierre Werner” (parter), în data de miercuri, 17 septembrie 2025, începând cu orele 13.30.
1.
Reprezentanții organizațiilor societății civile, în special ale mediului academic, își propun să revizuiască principalele evoluții/îmbunătățiri de la conferința precedentă (Universitatea din București, 2022), în special pentru a propune adaptări utile care să conducă la o aliniere mai flexibilă a ofertei educaționale, atât în raport cu cerințele aderării României la OCDE, cât și cu propriile sale priorități privind procesul de reskilling și upskilling în contextul reformelor administrative și societale actuale. Totodată, cu acest prilej, va fi adoptată Declarația-Apel privind pașii care trebuie urmați de societatea românească în cadrul unei educații responsabile și etice privind inteligența artificială, precum și în ceea ce privește transformarea instituțională academică internă, utilizând parteneriatele comune aferente platformei europene ”Uniunea Competențelor”.
Printre invitații de onoare se numără: Ministrul Educației și Cercetării – Prof. univ. dr. psih. Daniel DAVID, m.c. al Academiei Române; Prof. univ. dr. Dumitru BORȚUN; Vicepreședintele Consiliului de Monitorizare – Econ. Dipl. Mihaela SHILBAYA-MATEI; Rectorul Universității de Vest Timișoara – Prof. univ. dr. Marilen PIRTEA; Rectorul Universității Maritime din Constanța – Prof. univ. dr. Gabriel RAICU; Prof. Univ. Dr. Loredana MANASIA – Universitatea Politehnica / LearnINNO / GreenUS; Conf. univ. dr. Costin LIANU; Cristian DRIGĂ – Directoratul Național de Securitate Cibernetică; Prof. Elena PREDA, Coordonator Național UN SDSN / ASE; Ștefania DEAK – Secretariatul General al Guvernului – Departamentul de Dezvoltare Durabilă; Președintele Asociației Maria de Mangop – Asist. Soc. Princ. Elena BRÂNZEA.
Co-moderatori: Prof. univ. dr. habil. Ion IFRIM – Institutul de Cercetări Juridice „Andrei Rădulescu” al Academiei Române / Decan al Facultății de Științe Juridice, Universitatea Hyperion din București; Prof. Asoc. Sever AVRAM – Coordonator General, Catedra Internațională Onorifică EUSDR „Jean Bart” / Președinte executiv, Fundația EUROLINK-Casa Europei.
2.
Declarația oficială – Apel ce urmează a fi adoptată prin consens și avansată Guvernului României, Secretariatului General OCDE și Comisiei Europene subliniază necesitatea consolidării unui cadru etic și civico-democratic solid în Europa, în fața provocărilor contemporane precum autoritarismul, războiul cognitiv și fragmentarea socială. Inițiatorii recomandată o reformă curriculară flexibilă, care să păstreze identitatea națională și să răspundă cerințelor pieței muncii viitoare, cu un accent sporit pe educația civică și etică și pe promovarea valorilor europene incluzive prin comunități de practică și campanii adaptate la particularitățile locale.
În domeniul inteligenței artificiale, se insistă pe necesitatea unui efort coordonat și inter-instituțional pentru integrarea coerentă a AI în educație, cu pregătirea consistentă a elevilor și cadrelor didactice în competențe digitale și soft skills (gândire critică, inteligență emoțională, cetățenie activă). Se recomandă dezvoltarea infrastructurii digitale moderne, accesarea fondurilor europene și internaționale pentru accelerarea reformelor, precum și o abordare pragmatică a implementării strategiilor naționale și europene AI, pentru a asigura o educație inovatoare, responsabilă și sustenabilă.
În final, în textul Declarației este invocată urgența revitalizării dialogului intercultural și interdisciplinar, prin promovarea unui „Spațiu European al Educației” integrat și susținerea unui dialog ecumenic și intercultural care să cultive conștiința morală și responsabilitatea socială și se recomandă, ca atare, sprijinirea formării continue pentru cadre didactice și implicarea activă a elevilor în proiecte civice în favoarea îndeplinirii angajamentelor României în favoarea ”parteneriatului pentru guvernanță deschisă” și a unui ”Parlament deschis”, astfel încât reforma educației să devină un proiect comun ce asigură coeziunea socială, adaptarea la noile provocări și dezvoltarea etică a societății românești și europene.
3.
Menționăm că la finalul evenimentului vor fi decernate, cu ocazia aniversării Catedrei Internaționale CIO-SUERD ”Jean Bart” și a Casei Europei ”EUROLINK”, Titlul și Diploma de Excelență ”Lifelong Learning Visionary Education Ambassador” unor personalități de marcă cu merite deosebite în cadrul acestor demersuri de promovare și recomandare a conceptului Lifelong Learning în România.
De asemenea, va fi lansat și siteul web www.magicpotion.eu destinat promovării remediilor naturale și sinergiilor în manieră holistic-integrativă destinată unei vieți sănătoase și încărcate de starea de bine (wellbeingness).
Parteneri și Susținători Media: AGERPRES; Radio România Actualități; Agenția de Presă RADOR; Comunicații Mobile; CaleaEuropeana.ro; PRWave.ro; Project-E.ro; StirileZileipeScurt.ro; Finantare.ro; 24Pharte.ro; Buletin Dunărean.
Pentru conformitate,
Comitetul de Organizare
CIO-SUERD ”Jean Bart”
C/o EUROLINK-Casa Europei
