La nivel atât european, cât și internațional, regândirea modalităților concrete ale marketingului turistic și cultural s-a transformat radical și aceasta este cea mai în măsură să crească, treptat, ponderea industriei ospitalității și a domeniilor de atractivitate conexe în Produsul Intern Brut al oricărei țări sau regiuni. În acest sens, CED.travel – World Centre for Excellence of Destinations (fondat la Montreal în 2007) – membru afiliat al Organizației Mondiale a Turismului – UNWTO, a întreprins o vastă acțiune de conștientizare, consiliere și sprijin privind reorganizarea ofertei destinațiilor, atât din unghi de vedere turistic, cât și al experienței vizitatorilor în latura valorizării patrimoniului cultural-istoric, îndeosebi după anul 2018, prin inițiativa preluată în peste 80 de țări sub genericul ”Reconfigura Destino”. În plus, CED este implicat în certificarea regională a destinațiilor și promovarea lor pe o platformă comună conform setului de instrumente cunoscute drept ”SMED”, însușite și recomandate ca atare și de către UNWTO. La nivel național și macroregional, spre a veni în întâmpinarea nevoilor de aplicare din start a criteriilor de excelență pentru destinațiile cultural-turistice din România, CED a deschis Reprezentanța Regională la București și a sprijinit în mod concret prin inițiative și activități de informare, advocacy și antrenarea decidenților și profesioniștilor prin constituirea Centrului Dunăre-Marea Neagră ”Henri Negresco”, personalitate de origine română ce i-a pus amprenta simbolic asupra excelenței ospitalității la Nisa și pe întreaga Coastă de Azur.   

După o perioadă de mai bine de patru ani, de dezbateri referitoare la modul de organizare și implementare a sistemului de Management al Destinațiilor de Ospitalitate (OMD), la finele anului trecut, Ministerul Turismului și Antreprenoriatului a anunțat oficial un termen final pentru constituirea de către UAT-uri a OMD-urilor zonale, până în decembrie 2023, iar referitor la OMD-urile județene și regionale, acestea au ca termen de prezentare a propriilor strategii de marketing turistic și cultural (în special, digital) și a planurilor de acțiune aferente, finanțabile atât prin taxa de turism, cât și prin alte instrumente financiare județene, naționale sau europene.

La nivelul societății civile și al organizațiilor profesionale în domeniu, Reprezentanța CED împreună cu Catedra Internațională Onorifică ”Jean Bart” (CIO-SUERD) se implică, începând cu perioada 18-24 februarie 2023, în zonele selectate împreună cu decidenții, în vederea desfășurării Misiunii de Consiliere și Sprijin, sub autoritatea Directorului General CED, Prof. univ. François BÉDARD, cu caracter itinerant, cât și în Capitală, cu participarea gratuită a membrilor actualelor/viitoarelor OMD-uri la nivel atât public, cât și din mediul privat, în scopul finalizării  cu succes a pregătirilor operaționalizării OMD-urilor la toate nivelurile menționate, cât și al preluării integrată a bunelor practici de la nivel macroregional, UE și ONU în cadrul strategiilor și planurilor de acțiune, până cel târziu la finele acestui an. Prin aceste reuniuni de lucru participanții au ocazia să contribuie, potrivit propriilor viziuni și interese, la statuarea direcțiilor de acțiune, activităților și obiectivelor concrete prin intermediul unor ateliere de lucru axate pe consiliere și mentorat pro-activ. În mod prioritar, acestea vor include metodele specifice și stilul de lucru cât mai eficient în favoarea nu doar a implementării legislației în vigoare, ci și a reformelor PNRR, inclusiv prin racordarea la oportunitățile oferite prin Institutul Rutelor Culturale Europene al Consiliului Europei și cu sprijinul Comisiei Europene.  

Reprezentanții instituțiilor publice, cât și din mediul privat – parte a noilor OMD-uri, au posibilitatea să-și transmită în scris expresia de interes și opțiunile personalizate către organizatorii Misiunii (ciosuerd@gmail.com), precum și să beneficieze ulterior de programul special inițiat de Catedra Internațională Onorifice ”Jean Bart” (CIO-SUERD). 

Printre Partenerii și Susținătorii Media ai CIO-SUERD ”Jean Bart” se numără: AGERPRES, Radio România Actualități, Agenția de Presă RADOR, CaleaEuropeana.ro, Juridice.ro, Project-E, Comunicații Mobile, Finantare.ro, PRWave.ro, Buletin Dunărean, 24Pharte.

Pentru conformitate,

din partea Reprezentanței Regionale CED – c/o CIO-SUERD ”Jean Bart”

Prof. Asoc. Sever AVRAM, Director Regional / Coordonator General 

De ce Educația Fundamentelor de Viață? 

De ce Educația Caracterului?

De ce Educație?  

Vin cu o explicație simplă, rezonabilă și suficient de clară, sper. Și cronologic vorbind, orice fel de educație trebuie să înceapă cu educația copilului, a adultului derivând din condiția (de dorit împlinită) de copil.

  Educația, în fapt și fapte, trebuie să pornească de la valori, și primordial de la valorile copilului. Pentru că dacă vorbim de normalitate, o existență împlinită de copil o presupune pe cea de adult, nu invers. 

     Spre exemplu, pentru un copil interacțiunea cu o trotinetă este valoarea supremă a existenței lui când plăcerea de a o folosi, de a se plimba cu ea, de a se juca cu ea este mai puternică decât orice altă atracție.  Este bine afară, alți copii se plimbă și ei cu trotinetele, el își dorește asta foarte mult și chiar simte că plimbarea cu trotineta îl va face fericit, îi va face viața fericită. Noi știm, adulți fiind, că de fapt îi va da acea stare de bine de care are nevoie pentru ca ființa sa să capete energia creșterii și creșterea energiei. Și el știe asta, ca exprimare în subconștient prin faptele sale.  

     De ce să nu îi dăm libertatea de a se bucura de această experiență la nivelul de implicare pe care și-l dorește, cerându-i limite? Suntem conștienți, sau ar trebui să fim, că încărcându-și rezervorul de energie cu plăcerea de a se plimba pe trotinetă va avea apoi răbdarea să te asculte și să te înțeleagă și pe tine, părintele, profesorul,  mentorul său într-un fel sau altul, și va deveni conștient că ceea ce tu ajungi să îi explici acum, la vârsta ta, este ceea ce el va deveni în timp (asta poate fi o deducție de moment). Sau îți va acorda girul părintelui care știe ce face pentru că are toate motivele să știe ce face. De ce? Pentru că întreaga sa existență de până atunci ar trebui să se sprijine pe încrederea că ceea ce faci pentru el este ce trebuie, merită și poate fi făcut. Încrederea  devine pe zi ce trece valoarea pe care el o prețuiește în primul rând în relația dintre voi, copil/ părinte, copil/ mentor, copil/ profesor. Știe asadar fundamentat pentru ce îl rogi să fie atent la ceilalți copii cu care se joacă, penrtru a nu (se) răni, a nu (se) accidenta, etc., tocmai pentru că are încredere în tine, în experiența ta, și experiența ta egal valoare pentru el.  

     În subconștient alte multe lucruri, valori precum măsura, decența, bunul simț, responsabilitatea, credința, adevărul, și toate celelalte se vor fundamenta mereu pe puterea părintelui (și a oricui preia rolul de dascăl, premeditat sau involuntar – pentru că doar această responsabilitate o preia cel ce în diferite contexte de viață înlocuiește părintele, căci termenul de părinte se referă în plus la rolul genetic pe care îl are respectivul adult) de a transmite prin tot ce înseamnă relație  că ”așa trebuie să fie”.

     Acest ”așa” înseamnă că din 514.379 de experiențe pe care respectivul adult cu rol de mentor le-a avut până acum azi, în joaca cu trotineta copilul trebuie să conștientizeze și să își asume o seamă de limite, pentru că limitele bine conștientizate și implementate sunt cheia succesului în viață, atâta timp cât în sine limitată este existența prin moarte, ca expresie a finitului acestei existențe, nu ca altceva. Limitele practice, ale existenței imediate, sunt protecția genunchilor, coatelor,  corpului său, nerănirea altor copii, neprovocarea de accidente, etc…

      Limta supremă este timpul, pentru că nu există activități ilimitate, ci desfășurate limitat în timp și spațiu.  De fapt această limită supremă și de netrecut a timpului determină conștientizarea și conștiința că ce fac este musai cumva să fie cu celelalte limite acceptate și aceste limite să i le transmit și copilului în mod responsabil, pentru că este responsabilitatea mea să îl fac conștient de limitele pe care fiecare valoare umană le presupune, în timp și spațiu, alături de limita supremă, timpul.

    Așadar eu, copil, conștientizez  încetul cu încetul că nu este viabil și fiabil să mă joc cu trotineta  nouă ore pe zi, 7 luni pe an, pentru că adult fiind, voi deveni și eu responsabil de rolurile asumate, inclusiv de cel de părinte, sau mentor, sau profesor, sau orice aș fi și aș da mai departe din tot ce știu, pentru că ultima mea limită este moartea și ca viața mea să aibă sens sunt ”obligat” să fiu responsabil cu a transmite mai departe celor din jurul meu, pentru care sunt în astfel de situații, aceeași responsabilitate a transmiterii celor învățate de mine. Pentru că finalmente, timpul mă va obliga să accept că valorile mele, virtuțiile și principiile de viață nefiind de manifestat la infinit, ”trebuie” cumva să le manifest în ”aici” și ”acum”. 

     Progresul de orice fel al rasei umane nu este nimic altceva decât rezultatul a n la puterea n experințe (în solitutdine sau în diferite forme de grup) care  fac posibilă evoluția, evoluția care la un moment dat se va solda cu ceva mai presus decât moartea, anume împlinirea sensului și semnificației acestei vieți prin conștiență, conștiință, virtuți, valori și principii de viață.  Asta nu înseamnă altceva decât responsabilitate umană de rasă, sau conștiință supremă de existență.

   Și cum toate astea nu pot avea decât o explicație dincolo de limita numită moarte, eu consider că explicația supremă (dincolo de care viața și moartea nu știu care sens îl pot avea) este Dumnezeu, entitate supraordonată și supraordonatoare. Și fie că vorbim de Dumnezeu în credința creștină, sau de alte apelative în diverse alte religii, cert este că există o suprainteligență cu un algoritm ordonator suprem al existenței și al nonexistenței energetice  (dacă vom admite că trecerea într-o altă stare a materiei presupune un altfel de energie).  Pe care probabil o vom înțelege într-o altă stare energetică, într-o altă lume, pe care acum nu o percepem pentru că nu suntem la cel nivel de conștiență și conștiință ce ne poate permite înțelegerea acestui supraalgoritm de ordonare și coordonare a energiei vieții și a ceea ce se află dincolo de ea.

   Concluzia mea pt moment: suntem expresii ale energiei supraordonate a algoritmului de existență numit Dumnezeu și vom avea explicații mai palpabile peste ”n” perioadă de timp, unde ”n” este o variabilă ce depinde de împlinirea misiunii noastre în acest univers bine determinat, cu legi fizice în parte cunoscute, în mare parte necunoscute. Sau poate un imens experiment al cunoașterii acestui supralagoritm  manifestat  azi prin experimentul numit planeta Pământ.  

(Prof. Ilie Cățoiu)

După cei șapte ani de dezbateri și controverse în jurul modului în care s-ar cuveni să arate o Românie cu adevărat Educată, marea majoritate a cetățenilor, nu doar a elevilor, profesorilor și părinților resimt o presiune și o nevoie de a trece la transpunerea unor reforme reale, nu doar a unei cosmetizări fotogenice a realității sistemului de învățare din România.

O revizitare realistă și pro-activă a fundamentelor ce stau la baza sistemului nostru educațional n-au cum să ignore că așteptatele transformări atât de necesare se petrec pe un teren internațional și intern mai deloc favorabil după perioada de pandemie, dezastre climatice sau izbucnirea unor conflicte militare puțin asteptate care zguduie din temelii și așa-numitul stil de viață european, per ansamblu, dar și realitățile atât de provocative cărora ar fi de așteptat să le facem față de acum înainte în continuare. Astfel, considerăm că ar merita să plecăm de la un act minimal de revizitare și re-interogare cât mai consistentă asupra premiselor și direcției strategice-cheie spre care mizăm a merge în viitor. De pildă, unii observatori au aruncat într-o anumită deriziune accentul pus de Președintele Academiei Române privind reconectarea la studierea limbilor și culturilor clasice, precum și a Istoriei. Cu toate acestea, dincolo de un eventual aer de paseism nostalgic în plină epocă a digitalizării și virtualizării galopante a Cunoașterii, o întoarcere la clasici, în sensul conferit de Edgar Papu, ar fi cel puțin parțial oportună spre a ne desprinde în   primul rând de falsa Dilemă a pivotului central în jurul căruia să se betoneze ulterior plăcile turnante ale întregului demers educativ, îndeosebi al Învățării ca proces: în jurul elevului sau al profesorului, al inventării unui nou fel de profesor, mult mai curios, mai explorativ și mai implicat civic, mental, intelectual, cu o viziune pe cât posibil multi, trans și inter-disciplinară autentică.

În realitate, întoarcerea la clasici mai sus amintită, ne-ar putea îndemna, de fapt, să avem în vedere celebrul adagio inspirațional, ca și cheie de boltă a Învățării de-a lungul întregii vieți, încrustat în timp precum ”Știu că nu știu nimic”. Aici, sugerăm de fapt nimic altceva decât faptul că reformarea din temelii a sistemului de educație din România ar fi cel mai recomandabil și înțelept să aibă locul în jurul Cunoașterii ca scop în sine, cu miză de mindfulness, nu în jurul nici a profesorului, elevului, psihologului sau așteptările atât de diversificate aparent ale părinților. În mod corelativ, așa cum se evidențiază și în componenta introductiv reflexivă a conferinței, este profund utilă și importantă o corelare intrinsecă cu setul de valori etice minimale evidențiat ca atare: și anume: empatie, compasiune, gândire critică, cultivarea wellbeingness-ului în spiritul căutării Fericirii Colective într-o lume zbuciumată, cum o denumește atât de inspirativ Dalai Lama.

Desigur însă, că societatea nemaiființând într-o epocă idealistă, post-romanțioasă sau anahoretică ca stil de locuire și de viață cotidiană, ar fi extrem de dificil să ne întoarcem la un model foarte acerb criticat la momentul formulării sale de tip spiritual ascetizant ”Școala de la

Păltiniș”, deși acela a fost deseori reluat în noi contexte și ambianțe reformative, precum acele de tip analiză instituțională sau ”Etnografia Școlii”, cf. Prof. Patrick Boumard care sconta nu doar pe numărul de elevi ai unei grupe sau clase de studiu, ci și pe un fenomen de progresie înspre o sincronie/consonanță a învățării cot la cot a profesorului cu discipolii săi. Pentru a relua și chiar prelua aceste imbolduri cu rădăcini, de pildă în Emile sau despre educație al lui Jean Jacques Rousseau sau în pledoaria plină de fervoare a lui Herman Hesse din ”Jocul cu mărgelele de sticlă”, ar fi mai întâi cazul să ne focalizăm pe o reconversie substanțială a relației profesor- elev prin a ne re-ancora într-una de tip Lyceum platonician între maestru sau mentor și discipol ori neophit supus unui îndelung proces Inițiatic (cf. René Guénon). Un asemenea nivel ar implica, în principal, o revenire majoră catre educarea Responsabilității per ansamblu, cât și, bineînțeles, a responsabilizării principalilor actori implicați în această dezirabilă transformare, așa cum pledau Jan Patocka (școala afiliată Mișcării Charta 77 de la Praga) și la nivel mondial filosoful Edgar Morin. Asemenea schimbări evocate n-ar putea avea loc însă decât în strânsă interconectare cu ieșirea din masificarea ultra-consumeristă în care am ajuns, din distrugerea sistematică și scelerată a mediului și a biodiversității, stabilirea unei ”alte relații a omului cu Natura” cf. Mihai E. Șerban, cum s-a spus, pe o căutare nu a unor izvoare emancipative ale Identității personale și de grup, ci și pe a rațiunii profunde de respect neformalist și pseudo- tolerant a diferențelor și specificităților culturale spre a trăi nu doar în ”wellbeingness economies” în terminologia recentă a Comisiei Europene, ci și în cadrul unor societăți întregi care să vizeze Starea de Bine, potrivit conceptului promovat de Grupul de economiști, creat la Assissi de Papa Francisc.

În esență, procesul reformei educaționale din România nu se poate decupla în fapt nici de la o modernizare societal civilizațională europeană, ponderată complex și inteligent, și nici de la presiunile inerente și profund semnificative legate de mizele revizuite ale procesului educativ re-centrat atât spre depășirea ”omului unidimensional” (cf. Herbert Marcuse), dacă nu devenit între timp răspânditul analfabet funcțional sau social, cât și adaptat mult mai pro-activ elevilor înșiși de astăzi și de mâine, în ultimă instanță.

În vederea acestei reorientări cu noimă, să spunem, spre un peisaj aflat în perpetuă metamorfoză în mai toate planurile, România, ca societate, câtă a mai rămas vitală și pro-activă are probleme de rezolvat, derivate nu doar din adâncirea decalajelor de statut economic și social, între rural și urban, ci și din mimarea inutilă a unei presupuse sofisticări care în realitate continuă să ne mențină pe mai toți drept prizonieri ai formelor fără fond definite de Titu Maiorescu și de desincronizarea culturală corect caracterizată de E. Lovinescu. În acest punct ar fi de remarcat că jenantul loc codaș în Indexul Inovării în UE nu atestă, de fapt, neapărat o relativă stare de înapoiere în lumea tinerilor / profesorilor lor, în mare măsură, sau un dispreț împământenit față de etica muncii și învățare ca bucurie explorativă sau ca nevoie de Iluminare interioară, cum ar fi spus Mircea Eliade. Din nefericire, lungul șir de traume prin care tot trecem din anii ’80 încoace, de așa numita ”idiocrație” ajunsă acum la apogeu și la vârful ierarhiei social- politice, odată cu revelarea imposturii și falsului intelectual ce se practică până la nivelul cel mai ridicat chiar al unor universității cu notorietate din țara noastră prin farsa doctoratelor plagiate sau precar compilate, deloc un model inspirațional pentru noii pretendenți la cariere profesionale de succes.

În acest sens, am inițiat prin conferința cu sprijin și audiența europenă de astăzi acest demers în favoarea transpunerii unei veritabile noi Revoluții și Societăți a Cunoașterii, a introducerii pe scară largă a evoluției pragmatice și profund necesare a managementului cunoașterii, creerii comunităților de practici după modelul avansat și îndelung testat al International Knowledge

Management Institute, sinteză subtilă și posibilă acum între orientarea sincronică și creativă atât spre ceea ce UE numește o Tranziție Justă și o re-industrializare smart prin încurajarea atât a Învățării pe toată durata vieții (sistemul internațional promovat de UNESCO Lifelong Learning Institute), cât și a spiritului pro-antreprenorial inovativ chiar odată cu noua metodologie necesară a tezelor de masterat și de doctorat sau post doctorat.

Iată un set de 7 sugestii și recomandări-cheie, dincolo de cele tradiționale legate de finanțarea educației și motivarea profesorilor, la care vă invităm atât să meditați, cât și să vă poziționați pro-activ, din partea instituțiilor de prestigiu pe care le reprezentați, cât și la nivel pur individual, subiectiv, după caz:

1. Reorientarea rapidă a întregului sistem educațional, nu doar pre-universitar, ci și universitar la conceptul de bază al învățării continue și la îmbunătățirea sistemelor de evaluare a absolvenților, așa cum a promovat și continuă să recomande în mod susținut, împreună cu Comisia Europeană, Longlife Learning UNESCO Institute (Hamburg). Considerăm că modelul de bune practici dezvoltat de Catedra Internațională Onorifică ”Jean BART” (CIO-SUERD) este unul de succes și posibil de replicat. Menționăm că CIO-SUERD se află sub coordonarea științifică a Prof univ. habil Eric GILDER, și a fost fondată în 2012 cu amabilul sprijin și în parteneriat cu Academia Română de către Fundația EUROLINK – Casa Europei (fondată în 1997 sub Președinția onorifică a Prof. Neagu Djuvara), membră din 1999 a Federației Internaționale a Caselor și Academiilor Europene – FIME, precum și a rețelei EUNET, aflată în coordonatea Centrului European Robert Schuman.

2. Corelarea acordării și obținerii finanțărilor solicitate la nivel național guvernamental de universitățile și institutele de cercetare academice coordonate de Ministerul Educației, al Cercetării și de Academia Română de avansarea de către acestea a unui numar minim anual de proiecte, initiațive și de lucrări științifice, omologate la nivel european și internațional.

3. Prevederea expresă, cf. chiar și actualei și imperfectei Legi a Educației, privind includerea altor experți, manageri, antreprenori, inovatori, consultanți în afaceri ca și cadre asociate și remunerate în cadrul universităților și centrelor de cercetare, fără condiționarea complet caducă și irelevantă a înscrierii și a deținerii unor titluri de doctorat, după modelul Facultății de Business a UBB din Cluj Napoca.

4. Demararea urgentă, conform și cu prevederile PNRR, a formării temeinice și complexe a cercetătorilor și tinerelor cadre universitare ca manageri de granturi și coordonatori ai noilor echipe de inovatori ce urmau a fi create la nivel național, macro-regional și european încă imediat după ratificarea SUERD și a Programului Transnațional Dunărea.

5. Urgenta punere sub coordonarea cât mai multor universități, tot conform PNRR, a cât mai multor centre de învățământ dual, după model germanic, inclusiv articularea lobby-ului necesar în relația cu camerele de comerț bilaterale și a mediului de afaceri în genere și a stimulentelor financiare sau fiscale pentru deschiderea cât mai multor școli duale, nu doar în Transilvania și la București, ci și în alte zone ale țării.

6. În scopul prevenirii actualei instablilități decizionale la nivel central, cât și a unei relative entropii datorate anemicei conectări a decidenților politici și administrativi la expertiza internă și externă, introducerea și dezvoltarea accelerată a Managementului Cunoașterii în strânsă legatură cu procesul digitalizării transformative și tranziției verzi și în favoarea atingerii și asigurării noii guvernanțe a sustenabilității – Environmental Sustainable Governance – ESG și a sistemului de tip blockchain, instrument forte în serviciul păstrării memoriei documentelor, transparenței și bunei lor gestionări la nivel public și privat.

7. Implicarea cât mai pro-activa ca sponsori și parteneri ai reprezentanților mediului de afaceri, investițional și al tinerilor antreprenori în formarea și antrenarea competențelor transversale / abilităților transferabile în întreg sistemul educațional și al departamentelor de resurse umane, cu predilecție a cetățeniei globale, inclusiv prin aderarea României la European Institute of Peace de la Bruxelles, ca și al cultivării gândirii critice în mecanismele aferente sistemului de recrutare și training care să devină mult mai flexibil și non-discriminatoriu pe piața muncii sau prealabil, mai ales, unui start de bun augur al tinerilor și nu numai al lor pe o piață muncii aflată în pragul recesiunii globale.

Pentru conformitate,

CIO-SUERD ”Jean Bart”