Category Archives: Evenimente

25apr./18

Training ”Turism Sustenabil” în contextul Regiunii Dunării

În calitate de organizație parteneră, CLDR informează că pentru reprezentanții primăriilor și ONG-urilor cu activitate relevantă în domeniu au rămas încă disponibile câteva locuri pentru Sesiunea de Training (Hotel Iaki, Mamaia, 7-11 mai 2018).

Sunt eligibile doar județele de frontieră cu Bulgaria: Constanța, Călărași, Giurgiu, Teleorman, Dolj, Olt, Mehedinți.

Cei interesați se pot adresa cu o auto-prezentare la adresa: asociatiacldr@gmail.com, până cel târziu în data de 2 mai 2018.

17apr./18

25 mai 2018 – termen limită pentru formarea și organizarea departamentelor DPO – GDPR

~ Sesiune de Prezentare pentru reprezentanții AGERPRES – 16 aprilie 2018 ~

În sprijinul transpunerii prevederilor Regulamentului General privind Protecţia Datelor (GDPR), sub auspiciile Catedrei Internaționale Onorifice ”Jean Bart” (CIO-SUERD) și cu sprijinul Asociației ”Comunitățile Locale Riverane Dunării” (CLDR), în data de 16 aprilie 2018, la sediul AGERPRES, a avut loc o sesiune de prezentare sensibilizare cu privire la rigorile și oportunitățile pe care le reprezintă aplicarea în timp util a Regulamentului UE, cât și a dificultăților, constrângerilor și exigențelor implicate de acest proces, îndeosebi pentru autoritățile și instituțiile publice din România.

Continue reading

30ian./18

Lansarea SMART Innovative Learning Hub

Mulțumită experienței și prestigiului academic acumulat în cei 5 ani de existență, Catedra Internațională Onorifică ”Jean BART” în sprijinul Strategiei UE pentru Regiunea Dunării (CIO-SUERD), proiect fondat în anul 2012, în parteneriat cu Academia Română și cu amabilul sprijin al Ministerului Educației, propune organizațiilor, companiilor și persoanelor interesate să atragă finanțări în domeniile bio-economiei, bio- și eco-agriculturii, tehnologiilor bio, industriei alimentare, combaterii riscurilor climatice, bunei guvernanțe colaborative și managementului inovării, să adere și să ia parte la SMART Innovative Learning Hub.

Continue reading

13dec./17

Răsplătirea excelenței în cadrul Galei ”Integritate, Bună Guvernanță și Responsabilitate Socială”

Comunicat de presă

În ajunul Zilei Internaționale Anti-Corupție și în contextul marcării a 20 de ani de la fondarea Casei Europei ”EUROLINK” din București, în data de 8 decembrie 2017, la Muzeul Național Cotroceni, a avut loc Gala ”Integritate, Bună Guvernanță și Responsabilitate Socială în sectorul public, mediul de afaceri, academic și în cadrul societății civile”, în cadrul căreia au fost distinse o suită de personalități pentru meritele deosebite în europenizarea societății românești.

Continue reading

01dec./17

Rădăcinile latine dintre Italia și România, fructificate inovativ în contextul operațiunii Matera – Capitală Culturală Europeană 2019

Misiunea Oficială CLDR – noiembrie 2017

~ Comunicat de presă ~

În prezența și cu amabilul sprijin al Înaltului Reprezentant al Provinciei Matera (Italia), Dna Adriana Poli Bortone, fost Membru al Parlamentului European, Ministru și Senator al Republicii Italiene, la sediul Palatului Administrativ al Provinciei Matera, în ziua de 28 noiembrie 2017, sub egida Asesoratului pentru Identitate Mediteraneeană, Turism, Evenimente, Comerț, Artizanat și Sport Matera, a avut loc Simpozionul ”Construim Matera Mediteraneeană” în formatul unei reunini de lucru permițând schimbul de bune practici și schițarea strategiilor de promovare turistică în context transnațional.

Continue reading