Formarea și dezvoltarea Rețelei Comisarilor Dunăreni în România

Sesiune de Informare și Training – Fetești, 2 noiembrie 2017

~ Comunicat de presă ~

În perioada 17-19 octombrie 2017, la Budapesta, au avut loc lucrările Forumului Anual al Dunării în cadrul Președinției anuale asigurate de Ungaria, precum și ale celei de-a 10-a ediții a Conferinței Europene a Consiliului Orașelor și Regiunilor Dunării (CoDCR). Cu această ocazie, au fost luate o serie de decizii extrem de importante privind rolul SUERD în promovarea securității energetice și în maximizarea instrumentelor financiare prin care să se asigure o mai bună reprezentare a obiectivelor Strategiei Dunării în cadrul viitorului exercițiu financiar UE, începând cu anul 2020.

În acest context, înalții reprezentanți ai regiunilor, municipiilor și orașelor dunărene au decis întărirea capacității instituționale și a cooperării între țările și comunitățile dunărene prin CoDCR, ca rețea – partener strategic al Comisiei Europene – prin operaționalizarea la nivel macro-regional a Rețelei Comisarilor Dunăreni. Drept Comisar Șef al Regiunii Dunării a fost desemnat Dl Peter LANGER, iar fiecare entitate componentă își poate desemna un Comisar Dunărean în fiecare regiune, județ și localitate.

Prin afilierea consiliilor județene/municipale/locale la această structură, acestea vor avea acces la următoarele beneficii și instrumente pe care CoDCR le-a creat sau este pe cale să le inaugureze:

  1. Acces la resursele Punctului de Contact al Reprezentanței Comune, ca Instituție de Lobby a CoDCR pe lângă instituțiile europene, în special DG REGIO – Comisia Europeană
  2. Posibilitatea promovării comunității și proiectelor prin intermediul Platformei Internet de Comunicare și Informații
  3. Invitarea și cooptarea în cadrul evenimentelor privind dezvoltarea și implementarea proiectelor comune în cadrul seriei ”River Show: democrație, auto-guvernanță și participare cetățenească în cadrul Regiunii UE a Dunării”.
  4. Oportunitatea primirii de consultanță și expertiză pentru dezvoltarea de proiecte și redactarea cererii de finanțare

Asociația CLDR România, membră a Consiliului Orașelor și Regiunilor Dunării (CoDCR – Viena), al cărei Secretariat Tehnic este coordonat la București de Fundația EUROLINK-Casa Europei, din cadrul ”European Network for Education and Training” (EUNET – Germania), rețea de educație nonformală recunoscută de Comisia Europeană, organizează, cu amabilul sprijin al Primăriei Municipiului Fetești, reuniunea privind dezvoltarea și extinderea Rețelei Naționale a Comisarilor Dunăreni în România, la Fetești, în data de joi, 2 noiembrie 2017.

Scopul central constă în prezentarea oportunităților de finanțare mai puțin cunoscute și utilizate în cadrul Strategiei Dunării (SUERD), în special cele care implică participarea la rețele europene solide, apte să primească finanțare direct de la Bruxelles. Celor prezenți li se va propune cooptarea într-unul din cele trei mari proiecte inițiate de CLDR, împreună cu partenerii săi.

Sesiunea va include prezentări și discuții aplicate cu experții prezenți la lucrări: Dr. Pietro ELISEI – Expert Urban Innovative Actions (Comisia Europeană) și Vicepreședinte ISOCARP (International Society of City and Regional Planners); Dl Sandu ZAMFIRESCU – Secretar General, EUROLINK – Casa Europei; Dl Sever AVRAM – Comisar Dunărean Regional/Președinte Executiv CLDR.

La finele evenimentului, vor fi acordate Diplome de Participare, eliberate în co-tutelă de Asociația CLDR România și Catedra Internațională Onorifică ”Jean Bart” în sprijinul Strategiei UE pentru Regiunea Dunării (CIO-SUERD), proiect coordonat de Fundația EUROLINK-Casa Europei în parteneriat cu Academia Română. Totodată, se va adopta Declarația de Sprijin în favoarea extinderii și dezvoltării Rețelei Comisarilor Dunăreni Locali și Județeni în România și a strângerii cooperării în cadrul Consiliului Orașelor și Regiunilor Dunării (CoDCR).

Întrucât numărul de locuri este strict limitat la maxim 30 de participanți, înscrierile se fac conform principiului „Primul venit-primul servit”, până cel târziu în data de 30 octombrie 2017, în baza completării Formularului de Înscriere și transmiterea acestuia către Secretariatul Tehnic CLDR la adresele: secretariat@cldr.ro sau asociatiacldr@gmail.com.

Parteneri Media Asociați: Agenția Națională de Presă AGERPRES, TVH, Opinia Națională, Juridice.ro. Parteneri Media: Finantare.ro, CaleaEuropeana.ro, Comunicații Mobile, CalendarEvenimente.ro, ComunicateMedia.ro, Tribuna Economică, SmartFinancial.ro, 24PHarte.ro, PRwave.ro, BrandInfo.ro, “Buletin Dunărean”.

Pentru conformitate,
Secretariatul Tehnic CLDR
26 octombrie 2017

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *